Mitologie Nordică | Originea miturilor și legendelor zeilor nordici!
Mitologia nordică și scandinavă, deși mai puțin cunoscută decât cea greacă sau romană, este astăzi una dintre cele mai mari surse de inspirație pentru cultura populară. Adaptările moderne care își extrag scenariile din ea sunt nenumărate!
Fie că este vorba despre universul fabulos al Marvel sau despre lumea rece și sângeroasă a serialului Vikings, mitologia scandinavă uimește. Ea fascinează atât prin poveștile zeilor săi și simbolistica sa unică, cât și prin rolul pe care l-a jucat în nașterea celei mai mari civilizații din Europa: vikingii!
Pregătește-te să descoperi în acest articol bogăția mitologiei nordice. Îți vom dezvălui originea folclorului scandinav, semnificația simbolurilor sale și modul în care aceste credințe au modelat civilizația vikingă!
Mitologie Nordică: nașterea legendelor scandinave!
Epoca Vikingă (între anii 790 și 1100 d.Hr.) este perioada în care mitologia nordică s-a răspândit în toată Europa. Chiar înainte ca influența creștinismului și a bisericii să preia controlul asupra acestei civilizații, folclorul viking era secretul măreției poporului scandinav.
Ceea ce cunoaștem astăzi sub numele de „Mitologie nordică” nu este doar un ansamblu de povești și mituri despre zei fascinanți și creaturi fantastice. Această mitologie este în același timp o filozofie, o doctrină, dar mai ales religia care dădea sens vieții vikingilor.
Civilizația scandinavă era strâns legată de peisajele nordice, de mediul lor și de climatul dur și necruțător în care trăiau. Acestea au fost principala sursă de inspirație pentru miturile acestei religii păgâne.
În ciuda acestui fapt, vikingii rămân unul dintre popoarele cel mai puțin înțelese în timpurile moderne. Acest lucru se datorează în mare parte diabolizării culturii lor de către biserică în Evul Mediu.
Totuși, în ultimii ani, a existat un interes imens pentru folclorul scandinav în cultura populară. Ai fi surprins de numărul de opere pe care mitologia nordică le inspiră, unele pe care nici nu le-ai fi bănuit!
Originea mitologiei nordice: Edda Poetică
Scandinavii au fost mult timp o societate orală. Ei și-au transmis legendele, miturile și obiceiurile în principal sub formă de poeme și cântece orale. Acesta este motivul pentru care înțelegerea mitologiei nordice este atât de complexă. În realitate, ceea ce cunoaștem astăzi despre legendele vikinge este doar vârful aisbergului narativ și istoric.
Cea mai interesantă sursă pre-creștină a mitologiei scandinave este Edda Poetică. Este un ansamblu de poeme scrise în limba nordică veche, datând din secolul al XIII-lea, reunite într-o singură culegere: Codex Regius. Acestea relatează evenimente care se întind pe întreaga perioadă a epocii vikinge.
Poemele din Edda Poetică nu au autori preciși. Se crede că ar fi o transcriere a cântecelor scalzilor, sau „skald”. Skald însemnând în nordica veche „un sunet poetic”. Aceștia erau poeți lirici scandinavi care ar fi fost la originea lor.
În plus, Codex Regius conține doar o parte din aceste poeme (31 în total), împărțite în două categorii: mitologice și epice. Totuși, multe alte poeme sunt clasificate în Edda poetică, fără a figura propriu-zis în ea.
Fragmentele din mitologia nordică pe care le conține Edda Poetică sunt:
- Völuspá: este profeția unei clarvăzătoare, völva. Ea îi povestește zeului Odin întreaga istorie a universului viking, de la crearea sa până la Ragnarok, interesându-se chiar și de renașterea acestuia. În această relatare, ea îi dezvăluie numeroase profeții care se vor împlini ulterior;
- Lokasenna: acest poem relatează cearta dintre Loki și ceilalți zei Ași. Este un poem impresionant, deoarece redă rivalitatea care va duce la întemnițarea zeului Loki și la declanșarea Ragnarok-ului;
- Hávamál: al cărui nume înseamnă cuvintele sau sfaturile Celui Înalt. Sunt cuvintele binevoitoare ale zeului Odin pentru vikingi, transcrise într-un poem lung de 165 de strofe. El oferă numeroase sfaturi credincioșilor săi despre cum să trăiască și să supraviețuiască în cele mai ostile medii.
În ceea ce privește poemele epice, acestea povestesc istoria a 19 eroi vikingi și a faptelor lor de vitejie.
Alte surse istorice ale mitologiei nordice
La câțiva ani după Edda Poetică, mai exact în perioada medievală, alte două surse ale mitologiei nordice au fost scrise:
- Edda în proză de marele Snorri Sturluson: este cea mai mare capodoperă a literaturii nordice și scandinave. Scrisă în secolul al XI-lea de marele istoric Snorri, acesta a reorganizat poemele pentru a prezenta mai bine desfășurarea și cronologia mitologiei nordice;
- Gesta Danorum de Saxo Grammaticus: această carte reface istoria regatului danez și a regilor săi legendari, în special cea a lui Ragnar Lodbrok. A fost influențată în mare măsură de creștinism. Totuși, rămâne o sursă fiabilă a mitologiei vikinge. Ea elaborează cu precizie soarta zeilor vikingi, care, conform legendelor, ar fi devenit regi umani.
În esență, datorită acestor două surse, mitologia nordică a reapărut în secolul al XVIII-lea. Aceeași fascinație va sta la originea primelor cercetări istorice asupra civilizației scandinave și vikinge.
Totuși, istoricii recomandă întotdeauna păstrarea unei priviri critice asupra miturilor și legendelor relatate în aceste cărți, în special din cauza contextului creștin în care au fost redactate.
Desigur, există numeroase alte surse despre mitologia nordică, dar ele au avut adesea un rol minor pentru istorici. Menționăm: Hauksbók, Landnámabók și Völsunga saga.
Spre deosebire de acestea, sursele non-germanice sunt considerate o mină de informații prețioase despre civilizația și folclorul viking. Istoricii se referă la cele mai importante:
- Germania de marele istoric Tacitus: scrisă în anul 98, reface originea popoarelor germanice, strămoșii vikingilor;
- Războiul galic scris de Iulius Cezar: această carte relatează faptele și victoriile regelui Cezar. El citează în interiorul ei modul de viață al popoarelor nordice, precum și curajul lor fără cusur în luptă.
Începutul lumii vikinge
Conform Eddei Poetice, universul scandinav nu era la început decât un vid imens fără sfârșit: Ginnungagap. Era mărginit de două tărâmuri primordiale de o parte și de alta:
- La nord se află Niflheim, o lume fără viață, dominată de gheață și frig. Din acest tărâm țâșnesc trei râuri înghețate: Élivágar;
- În partea de sud există un alt tărâm opus primului, Muspellheim, făcut din căldură, foc și lumină.
Datorită Völuspá, sursă infailibilă a mitologiei nordice, aflăm cum a luat naștere universul scandinav. Élivágar se îndreaptă puțin câte puțin spre centrul Ginnungagap-ului și ajung să întâlnească căldura din Muspellheim, care îi topește în picături de apă.
Din această apă se va naște prima ființă a universului nordic: „Ymir”, uriașul primordial. Puțin mai târziu, aburul rezultat din întâlnirea frigului și căldurii acestor lumi opuse va da naștere unei vaci uriașe: Audhumla. O vacă „hrănitoare”, din care țâșnesc patru râuri de lapte pentru a-l hrăni pe Ymir.
Ymir va da naștere liniei teribililor uriași, sau Jötunn, dușmanii zeilor. Vaca Audhumla, la rândul ei, îl va crea pe „Buri”, bunicul zeului Odin, lingând un bloc de gheață din Niflheim.
Acest lucru marchează începutul mitologiei nordice. Descoperim, continuând să citim Völuspá, originea zeilor și a uriașilor, apoi cauza rivalității care persistă între ei până la sfârșitul timpurilor.
Mitologia nordică este o sursă de inspirație inepuizabilă la originea multor opere literare și cinematografice, printre care banda desenată Marvel „Thor”, serialul de succes Vikings, dar și mai multe manga japoneze!
Într-adevăr, acest lucru ar putea surprinde pe mulți, dar aceeași legendă a inspirat manga japoneză de succes planetar „Shingeki no Kyojin sau Atacul Titanilor”. Povestea se desfășoară într-o lume în care uriașii, sau titanii, reprezintă o adevărată putere de distrugere. Pe lângă această referință la Jötunn, descoperim mai târziu că toți uriașii provin din titanul primordial „Ymir”.
Hof, panteonul zeilor nordici
În mitologia nordică, zeii se împart în două clanuri. Așii sau Æsir sunt războinici și stăpâni suverani ai celor 9 lumi, al căror lider nu este altul decât Odin. Vanii sau Vanir sunt în esență zei legați de fertilitate, dotați cu puteri divinatorii.
Există, de asemenea, alte divinități care nu fac parte din aceste două familii și care joacă un rol fundamental în cultura vikingă.
Principalii zei Ași
Sediind în Asgard, Așii sunt principalele divinități ale mitologiei nordice. În fruntea lor, zeul Odin ghidează panteonul divinităților și îl transformă într-o forță binevoitoare care are grijă de oameni și îi protejează de amenințarea omniprezentă a uriașilor.
Odin, zeul viking primordial
Zeul Odin este divinitatea supremă a mitologiei nordice. El poartă numeroase nume, dar este cunoscut mai ales ca „Alfödrt”, care înseamnă: tatăl tuturor zeilor și creatorul oamenilor. Setea sa de înțelepciune și putere l-au făcut suveranul celor 9 lumi și cel mai glorios războinic al universului.
Frigg, Regina Cerurilor
Soția zeului Odin și regină a zeilor și a tărâmului Asgard. Ea posedă puteri de premoniție și este singura ființă autorizată să se așeze pe tronul Hlidskjálf, în afară de Odin. Ea poate vedea astfel tot ce se întâmplă în cele nouă lumi.
Thor, distrugătorul de uriași
Fiul lui Odin, el este zeul fulgerului și al tunetului. Înarmat cu ciocanul Mjölnir, este cel mai mare dușman al uriașilor, deoarece controlează toate elementele și se caracterizează printr-o forță incomensurabilă. Mulți îl consideră cel mai puternic zeu viking.
Baldr, fiul preferat al lui Odin
Zeul iubirii și al luminii, este un zeu Aș iubit de toți, dar a cărui moarte a fost prezisă de Völuspá. Când Baldr începe să aibă vise sinistre despre decesul său, mama sa Frigg se hotărăște să nu-l lase să moară. Ea pune tot ce există să jure că nu-i va face niciodată rău, cu excepția vâscului. Această nefericită omisiune a avut consecințe nefaste ulterior.
Loki, zeul haosului
Zeul Loki este maestrul vicleniei și al răutății. Este un personaj omniprezent în mitologia nordică, care s-a dovedit a fi de un ajutor prețios pentru zeii Ași în cele mai grele situații. Viclenia sa va duce la moartea zeului Baldr și îl va conduce la alungarea din tărâmul Așilor. Este întemnițat într-o peșteră până la Ragnarok.
Sigyn, soția credincioasă a lui Loki
Soția lui Loki și mamă a celor doi copii ai săi, această zeiță îi rămâne fidelă împotriva tuturor așteptărilor. În ciuda crimei de neiertat a soțului ei și a pedepsei pe care zeii Ași i-o aplică, ea rămâne alături de el în cele mai grele situații.
Când Așii îl înlănțuie pe Loki într-o peșteră, un șarpe este plasat deasupra lui. Acesta lasă veninul să curgă pe fața lui Loki. Sigyn, neputând suporta suferința soțului ei, se resemnează să colecteze acest venin într-un recipient, și asta până la sfârșitul timpurilor.
Heimdall, mesagerul Ragnarok-ului
Heimdall este un zeu major al mitologiei nordice. Numele său înseamnă în nordica veche zeul alb sau strălucitor. El are sarcina grea de a supraveghea Bifröst-ul, un pod făcut dintr-un curcubeu, care leagă lumea zeilor „Asgard” de cea a vikingilor „Midgard”.
Ziua sosind, el anunță Așilor începutul Ragnarok-ului suflând într-un Lur mitic, „Giallarhorn”. În timpul sfârșitului lumii profetice, el îl ucide pe zeul răutății, Loki.
Týr, vechiul zeu esențial
Este zeul justiției. Se spune că ar fi fost divinitatea majoră a poporului germanic înainte de sosirea ulterioară a lui Thor și Odin. În ciuda acestui fapt, el rămâne în centrul multor legende, printre care cea a întemnițării lupului Fenrir.
Vidar, răzbunătorul zeului Odin
Divinitate rezultată din unirea lui Odin cu Gríðr, o uriașă binefăcătoare. Aceasta îi oferă lui Thor centura și mănușile sale magice, fără de care nu poate mânui ciocanul său magic.
Vidar, la rândul său, este descris ca fiind zeul răzbunării. Mai puternic decât Thor însuși, el răzbună moartea zeului Odin ucigând teribilul lup Fenrir. Ulterior, el reușește să supraviețuiască Ragnarok-ului și să facă lumea să renască pentru a doua oară.
Vale, sau Vali, răzbunătorul morții lui Baldr
Fiul lui Odin și al zeiței Rind, el va fi născut cu singurul și unicul scop de a răzbuna moartea fratelui său mai mare Baldr. Are doar o zi când îl ucide pe Höd care, vrăjit de Loki, l-a rănit mortal pe Baldr. Din toată mitologia nordică, este singura divinitate, în afară de fratele său Vidar, care are titlul de zeu răzbunător.
Idunn, zeița nemuririi
Idunn este zeița Asynă a nemuririi și a tinereții veșnice. În mitologia vikingă, divinitățile nordice sunt muritoare și îmbătrânesc ca oamenii. Pentru a-și păstra tinerețea și a obține puterea nemuririi, Idunn le oferă mere magice care le reînvie spiritele.
Principalele divinități ale Vanilor
Puține nume de zei sunt reținute la Vani. În afară de liderul lor Njörd, zeul mării și al vânturilor, doar legendele lui Freyr și Freyja sunt bine cunoscute.
În ciuda integrării lor secundare în rândul Așilor, zeița Freyja și fratele ei Freyr sunt cei doi zei cei mai notabili ai Vanilor. Mulți istorici stipulează că, după ce și-au rezolvat lunga ceartă, Vanii s-au alăturat Așilor și conviețuiesc cu toții pașnic în Asgard.
Lódur sau Lytir, fratele lui Odin
El face parte din cei trei zei primordiali alături de Odin și fratele lor Honir. Fii ai zeului Bor și ai uriașei Bestla, ei s-au ridicat împotriva domniei uriașilor ucigându-le liderul și mama, pe Ymir.
În mitologia nordică, din corpul lui Ymir a luat naștere universul. Tot în cursul uneia dintre aventurile lor, cei trei frați au creat primul om dintr-un trunchi de copac mort: în timp ce Odin i-a insuflat viață, Lodur i-a dat toate simțurile.
Freya sau Freyja, prima Valkirie
Zeița Freya este fără îndoială zeița cea mai emblematică și mai venerată din panteonul nordic. Zeiță a fertilității, frumuseții și iubirii, ea este dorită atât de zei, cât și de oameni.
Totuși, sub grația și eleganța sa feminină se ascunde o războinică redutabilă. Freya este prima și cea mai puternică Valkirie. Ea conduce, de una singură, jumătate din trupele zeilor în timpul Ragnarok-ului.
Frey, sau Freyr, al treilea zeu primordial
Alături de Thor și Odin, Frey este unul dintre cei trei zei fundamentali ai mitologiei nordice. El reprezintă zeul fertilității, fecundității și prosperității, adesea asociat cu soarele și lumina. În ciuda rolului său pivot în civilizația scandinavă și a importanței atestate de istorici eminenți, puține legende despre Frey au ajuns până la noi.
Alte divinități vikinge
Aegir & Ran, stăpânii mării
Aegir este personificarea oceanelor și a mării în mitologia nordică. În ciuda faptului că aparține clanului uriașilor, el este descris ca un prieten apropiat al zeilor Ași, pentru care organizează numeroase banchete.
Dotat cu mari puteri magice, i se acordă privilegiul de a se căsători cu zeița Asynă „Ran”. Această zeiță este de asemenea legată de mare, deoarece protejează oamenii de înecuri sigure pescuindu-i cu ajutorul unui fileu magic. Aceste două divinități complementare îi protejează pe vikingi în timpul lungilor călătorii pe mare.
Angrboda, mama dezolării
Această jötunn, sau uriașă vikingă, este cunoscută în mitologia nordică drept sursă de distrugere și dezolare și, mai mult, a fost amanta zeului Loki. El a avut cu ea cei 3 copii: lupul Fenrir, șarpele Jörmungandr și zeița morții Hel; creaturi hidoase aflate la originea Ragnarok-ului.
Hela sau Hel, regina morților
Fiica lui Loki și a uriașei Angrboda, ea este exilată de zei către lumea morților. Zeiță a morții, Hel duce toate sufletele vikingilor care nu au avut un sfârșit glorios către Helheim, un tărâm întunecat și rece. În timpul Ragnarok-ului, toate aceste suflete vor întări rândurile armatei lui Loki împotriva zeilor Ași.
Sol & Mani, soarele și luna
În cultura scandinavă, soarele și luna sunt descrise ca fiind zeițe urmărite continuu de două creaturi ale întunericului. Astfel, Sol, zeița care reprezintă soarele, și Mani, întruparea lunii, încearcă să scape de doi lupi uriași: Sköll și Hati; care nu sunt alții decât copiii lupului Fenrir.
Când Ragnarok-ul va răsuna, acești doi lupi vor reuși în sfârșit să devoreze aceste zeițe. Din fericire, înainte de moartea lor, ele vor da naștere unui nou astru ceresc, care le va continua misiunea după moartea lor.
Mitologia nordică în societatea vikingă
Mitologia nordică făcea parte integrantă din viața cotidiană a vikingilor. Ceea ce dovedește acest punct cu certitudine este utilizarea curentă a termenului „síður” pentru a o desemna. „Síður” înseamnă în nordica veche „obicei sau uz” și materializează conceptul cel mai apropiat de o religie pe care o putem găsi la scandinavi.
Desigur, credințele vikingilor au evoluat mult de-a lungul epocilor și diferă de la o regiune la alta. Totuși, există dovezi arheologice care demonstrează devotamentul față de zei foarte specifici.
Fiecare zeu nordic avea propriile puteri și privilegii pe care le atribuia adepților săi. Acesta este motivul pentru care civilizația vikingă venera și solicita mai mulți zei nordici prin numeroase ritualuri.
Într-adevăr, conform istoricului Adam de Bremen, există un mare templu la Uppsala, în Suedia, unde vikingii se reuneau la fiecare 9 ani. În acest loc sacru, se găseau imagini și efigii în onoarea zeului Odin, Thor, dar și Freyr.
În cursul acestei mari ceremonii, vikingii își tăiau cozile lungi și sacrificau animale și ființe umane, legându-le de copacii crângului sacru. Conform mitologiei nordice, acest ritual, care ar putea părea barbar, procura fertilitate, prosperitate și a stat la originea glorioaselor victorii ale vikingilor.
