Vulturul de sânge | Supliciul zeilor vikingi
Vikingii sunt cunoscuți ca fiind o civilizație de barbari fără pic de milă. Deși sunt descriși frecvent ca ființe nemiloase cu practici inumane, reputația lor este, în mare parte, exagerată de istoricii medievali.
Totuși, în fiecare poveste există un sâmbure de adevăr! Barbaria vikingă capătă sens în anumite ritualuri și practici sângeroase utilizate în acea epocă: vulturul de sânge este exemplul perfect.
Vulturul de sânge este un ritual de execuție nordic ancestral de o cruzime și o atrocitate incredibile. Considerat pedeapsa supremă pe care cineva o putea suferi, acesta era rezervat exclusiv celor mai mari sacrilegii. Acesta este motivul pentru care doar câteva personaje istorice, numărabile pe degetele de la o mână, au fost victimele acestei tragedii.
Vrei să înțelegi de ce acest mod de execuție stârnește atâtea discuții? A fost el folosit cu adevărat pentru a răzbuna moartea lui Ragnar? Pentru a separa adevărul de mit, te invităm să descoperi istoria, originea și semnificația celebrului vultur de sânge!
Originea vulturului de sânge: pedeapsa divină!
Cu o semnificație încă foarte obscură, vulturul de sânge nu este un ritual de execuție banal. De fapt, în toată literatura scandinavă, acesta a avut doar patru victime, dar nu oricare.
Descris când ca un ritual de execuție, când ca o ceremonie sacrificială, caracterul său teatral și brutal îl transformă într-o pedeapsă unică, pe care nu o regăsim în nicio altă cultură. Chiar și astăzi, rămâne un adevărat mister, atât pentru public, cât și pentru istorici.
Cruzimea acestei practici este evidențiată în diverse opere cinematografice, în special în serialul Vikings, și stârnește numeroase întrebări în rândul telespectatorilor:
- De ce există o astfel de practică?
- Ce sacrilegiu trebuia comis pentru a o merita?
- Ce personaje istorice au suferit acest supliciu?
- Care este originea și semnificația acestui ritual?
Chiar și astăzi, nu avem toate elementele necesare pentru a răspunde la toate aceste întrebări. Totuși, pe parcursul acestui articol, vom încerca să demistificăm acest fenomen viking, pe cât de brutal, pe atât de intrigant.
Vulturul de sânge: mit sau realitate?
Saga-urile istorice vikinge descriu în detaliu desfășurarea acestui ritual, un act de o cruzime inegalabilă. În timpul vulturului de sânge, victimele erau menținute în viață pe tot parcursul supliciului, în timp ce coastele din zona spatelui erau rupte. Acestea erau, una câte una, tăiate și desprinse de coloana vertebrală, apoi depărtate pentru a expune plămânii celui sacrificat.
În anumite cazuri, pedeapsa mergea mai departe: coastele, plămânii și, uneori, chiar intestinele condamnaților erau scoase pentru a forma aripi sângerânde. Din această imagine terifiantă provine celebra denumire.
În ciuda tuturor acestor detalii îngrozitoare, veridicitatea istorică a acestui supliciu scandinav este încă subiect de dezbatere. Între un fapt real practicat în epoca vikingă și o pură invenție literară, nu există nicio dovadă istorică certă care să tranșeze această întrebare.
Într-adevăr, referințele nordice despre vulturul de sânge nu sunt numeroase, iar puținele saga care există datează din perioada de după creștinarea Scandinaviei.
Un ritual de execuție sau un sacrificiu odinic?
Se știe că vikingii nu au fost niciodată „uși de biserică”. După fiecare victorie, își torturau inamicii și îi ofereau zeului Odin. Unul dintre aceste ritualuri era cel al vulturului de sânge, cel mai teribil dintre toate. Simpla sa menționare făcea sate întregi să fugă din calea lor!
Saga-urile vikinge sunt unanime în privința cruzimii sale, dar există unele divergențe între surse privind modalitățile și valoarea sa reală:
- În Haralds saga hárfagra și Orkneyinga saga, este vorba despre un ritual de sacrificiu pentru zeul Odin. După fiecare cucerire, vikingii își sacrificau inamicii pentru a obține binecuvântarea acestuia;
- În Ragnars saga Loðbrókar, Gesta Danorum și Knútsdrápa, acesta ar fi, în schimb, un mijloc de răzbunare. Folosit, în acest caz, de fiii lui Ragnar pentru a răzbuna uciderea tatălui lor de către regele Ælle din Northumbria;
- Conform Reginsmál și Orms þáttr Stórólfssonar, surse mitice ale legendelor vikinge, vulturul de sânge este folosit chiar și de creaturi divine.
Pe lângă aceste diferențe, aceleași saga nu descriu desfășurarea operațiunii în același mod. În câteva dintre aceste surse, în special Reginsmál, Ragnars saga și Gesta Danorum, coastele nu sunt incizate. Un vultur este gravat pe spatele victimei, iar uneori este presărată sare peste el.
Oricum ar fi, istoricul irlandez Alfred Smyth susține istoricitatea vulturului de sânge. El afirmă că este clar vorba despre un ritual de sacrificiu uman în numele zeului viking Odin.
Vulturul de sânge, o pură invenție literară?
Într-un articol publicat în 1984, Roberta Frank descrie vulturul de sânge ca fiind „Pasărea care nu a existat niciodată”. Articolul intitulat Atrocități vikinge și versuri scaldice: ritualul vulturului de sânge pune la îndoială însăși existența unui astfel de ritual.
Deoarece saga-urile vikinge au fost scrise în mare parte după creștinarea țărilor nordice, ea susține că autorii au interpretat greșit vechile versuri scaldice. Conform ei, această transcriere eronată a strofei din Reginsmál se datorează kenning-ului (o sintaxă specifică) al cuvântului „vultur”.
În plus, Roberta continuă descriind Reginsmál ca fiind: „o relatare enigmatică, aluzivă și dificil de interpretat”. Fiind, din păcate, singura sursă din epoca vikingă care atestă existența sa, este foarte greu de stabilit veridicitatea.
Explicația reținută de Roberta este că această practică nu ar fi decât o simplă aluzie la faptul de a lăsa trupurile inamicilor cu fața la pământ pe câmpul de luptă, pentru ca animalele necrofage să le poată sfâșia spatele.
Un mit creștin pentru a-i demoniza pe vikingi?
Numeroși alți istorici susțin teoria conform căreia vulturul de sânge nu ar fi decât o pură invenție. Mai mult, ar fi vorba despre un mit creat de creștini, inamicii jurați ai vikingilor, cu singurul scop de a-i demoniza.
Pe lângă Roberta Frank, alți doi istorici, David Horspool și Ronald Hutton, sunt de acord că este o creație concepută pur și simplu pentru a induce o senzație de groază maximă.
Conform acestora, este vorba pur și simplu despre un mit creștin fără fundament istoric care rezultă din:
- Neînțelegerea și interpretarea greșită a vechilor versuri nordice;
- La care se adaugă detalii din relatările martirilor și eroilor creștini, ceea ce ar fi la originea acestui ritual de tortură atroce.
Într-adevăr, comparând anumite particularități ale vulturului de sânge cu anumite relatări creștine, teoria mitului rămâne plauzibilă. Să luăm ca exemplu relatarea morții Sfântului Sebastian, care a avut spatele sfâșiat de săgeți, a fost abandonat și, ulterior, devorat de animale necrofage.
Semnificația vulturului de sânge
Vulturul este o pasăre strâns legată de Odin. Simbol al puterii și al dominației cerurilor, acesta trimite direct la tatăl zeilor și protectorul lumilor, desemnat ca „zeul vultur”. Fără îndoială, acesta este motivul pentru care mulți istorici consideră vulturul de sânge ca fiind un ritual de sacrificiu pentru zeul Odin.
Orkneyinga saga întărește această teorie prin legenda lui Torf-Einarr. Conform acestei istorii antice, eroul viking și-ar fi oferit inamicul, pe Hálfdan, drept sacrificiu zeului Odin pentru a-și celebra victoria.
Pe de altă parte, alte exemple sugerează că ar fi fost mai degrabă o metodă de răzbunare, în special pentru tatăl cuiva. Popularitatea acestei ipoteze revine în principal poveștii morții regelui Ælle din Northumbria, evocată de nenumărate ori în literatură.
Victimele vulturului de sânge
Deși a marcat istoria prin atrocitatea și barbaria sa, vulturul de sânge a avut doar 4 presupuse victime în total. Ceea ce nu ajută deloc este faptul că unele dintre ele sunt fictive, iar poveștile ar putea fi fabricate în întregime.
Pe lângă două legende vikinge, nu se numără decât două cazuri foarte particulare în care pedeapsa ar fi fost cu adevărat utilizată:
- Răzbunarea fiilor lui Ragnar asupra instigatorului uciderii tatălui lor;
- Sacrificiul pentru zeul Odin al lui Hálfdan „Picior-Lung” de către Torf-Einarr.
Legendara răzbunare a fiilor lui Ragnar
Legenda răzbunării lui Ivar fără-de-Oase și a fraților săi este cel mai popular exemplu istoric al aplicării vulturului de sânge cu unicul scop al răzbunării.
Ragnar Lothbrok, însetat de putere și animat de dorința profundă de a-și extinde teritoriile, pornește la cucerirea Angliei. Orgoliul îi joacă o festă și cade nefericit într-o capcană întinsă de regele Ælle din Northumbria. Condamnându-l la o moarte atroce, acesta îl aruncă într-o groapă cu șerpi pentru a da un exemplu oricui ar pretinde să invadeze teritoriul său.
Declanșând naiv o furie violentă în tabăra vikingilor, el nu bănuiește ce îl așteaptă în schimb. Astfel, răspunsul fiilor lui Ragnar nu a întârziat să apară! Pentru pedeapsa suferită de tatăl lor, nu există decât un singur supliciu capabil să o egaleze sau să o depășească în termeni de violență și agresivitate: vulturul de sânge! Regele nu întârzie să piară sub mâinile nemilosului Ivar fără-de-Oase.
Devenit incontestabil cea mai celebră victimă a acestei pedepse abominabile, regele Ælle din Northumbria este și primul care a îndurat o moarte atât de atroce. Istoria acestei răzbunări sângeroase figurează în numeroase surse istorice, în special în Povestea fiilor lui Ragnar, relatând, cu mici diferențe, soarta regelui englez care a îndrăznit să îi sfideze pe scandinavi.
Această poveste a devenit un adevărat exemplu al furiei vikingilor. Ea este reluată în diferite adaptări cinematografice, inclusiv capodopera americană din 1958, „Vikingii”, care se inspiră puternic din ea. Decenii mai târziu, serialul Vikings a șocat din nou telespectatorii, reluând scena acestui ritual în cele mai mici detalii.
Sacrificiul regelui Hálfdan, fiul lui Harald
A doua utilizare istorică a sancțiunii vulturului de sânge are loc la doar un secol după moartea lui Ragnar. Regatul nordic fiind în plin conflict de putere, moartea sa a marcat începutul divizării poporului scandinav.
Guvernat de Harald Păr-Frumos, numeroșii săi fii, printre care și Hálfdan, se dispută tronul și succesiunea la putere. Hálfdan începe prin a domina țările nordice, apoi colonizează și îl alungă de pe pământurile sale pe jarlul Torf-Einarr. Vrând să-l umilească și mai mult pe jarl, îi ucide tatăl fără nicio milă față de acest nevinovat care nu era deloc implicat în conflict.
Hotărât să-și răzbune tatăl, Torf-Einarr pregătește o armată pentru a lupta împotriva lui Hálfdan în toamna care urmează. Prin determinarea sa, reușește să-l învingă pe prinț și să-l captureze viu.
Inspirându-se din povestea răzbunării fiilor lui Ragnar, el decide să-i aplice vulturul de sânge lui Hálfdan, dar nu se oprește aici. Acest ritual realizat este menit să fie o ofrandă pentru zeul Odin și reprezintă, în ochii jarlului orfan, triumful binelui asupra răului.
Vulturul de sânge în mitologia vikingă
O revizuire completă a mitologiei vikinge nu scoate la iveală decât două personaje care ar fi suferit acest supliciu. Aceste legende fictive ar fi precedat istoria fiilor lui Ragnar și, probabil, le-ar fi sugerat această metodă de tortură.
Reginsmál și Nornagests þáttr povestesc cum eroul viking Sigurd se răzbună pe ucigașul tatălui său, „Lyngvig”. Sigmund, tatăl lui Sigurd, este un personaj central al mitologiei nordice.
Orms þáttr Stórólfssonar citează, la rândul său, a doua oară când acest ritual este utilizat. Conform legendei, un uriaș malefic numit Brúsi ucide o divinitate nordică minoră, „Ásbjörn”. Pentru a răzbuna moartea fratelui său, Ormr l-a supus pe acest uriaș celui mai cumplit supliciu, cel al vulturului de sânge.
