Case vikinge: moștenirea arhitecturii scandinave
Civilizația vikingă cunoaște o dihotomie culturală izbitoare. Pe de o parte, avem războinicii curajoși și faptele divine din mitologia vikingă. Pe de altă parte, descoperim arta vikingă rafinată în toată splendoarea ei.
Deveniți maeștri în bijuterii, pictură și sculptură, vikingii au fost, de asemenea, tâmplari și arhitecți eminenți. Casele vikinge reprezintă astfel una dintre numeroasele moșteniri ale culturii lor, o semnătură caracteristică ce sublimează regiunile nordice.
Arhitectura caselor vikinge, o artă în sine
Pasionații de artă și cultură vikingă nu sunt singurii care recunosc stilul caracteristic al arhitecturii scandinave. Aceste monumente și clădiri, considerate astăzi patrimoniu istoric, inspiră încă stilurile arhitecturale moderne din Țările Nordice.
O diversitate marcată
Arhitectura scandinavă medievală este foarte prezentă în Danemarca. Aici găsim toate tipurile de construcții, și anume: case vikinge în multiple variante, impunătoarele fortărețe vikinge (sau trelleborg) și hangarele pentru bărci (naust sau nøst în norvegiana veche). Lăcașurile de cult, legate de creștinarea popoarelor scandinave, sunt de creație mai târzie.
De cele mai multe ori, casele vikinge erau izolate. Ele se aflau în centrul fermelor, înconjurate de terenuri fertile. Unele cotețe și grajduri erau anexate acestora. Doar rareori construcțiile erau grupate în mici orașe. Pe lângă cele menționate, aici erau stabilite și alte tipuri de locuințe, magazine și ateliere.
Pe de altă parte, tehnicile de construcție utilizate la ridicarea caselor vikinge erau multiple:
- Uneori, foloseau lemnul, principalul material de construcție, îmbinând și întrepătrund grinzile și scândurile;
- Alteori, își finalizau lucrările cu pereți despărțitori din argilă sau bălegar, sau înlocuiau lemnul cu materiale mai disponibile.
Caracteristicile caselor vikinge
Unul dintre elementele marcante ale arhitecturii caselor vikinge este raportul proporțiilor. Construcțiile nu erau aproape niciodată pe înălțime, ci pe lățime și lungime. Cu excepția turnurilor fortărețelor, construcțiile erau joase și aveau câțiva metri lungime.
În plus, majoritatea caselor vikinge erau construite din lemn de stejar de înaltă calitate, extras din pădurile daneze. În Suedia și Norvegia, acesta era substituit cu lemn de conifere tăiat și îmbinat. Structura din lemn era cel mai adesea vizibilă la interior, între grinzi gravate cu simboluri vikinge și suporturi orizontale de susținere.
Pe măsură ce timpul a trecut, tehnicile de construcție s-au rafinat pentru a permite o durabilitate mai mare. Umezeala, principalul factor de uzură, era evitată prin finisaje din argilă și bălegar.
Un alt izolator cunoscut este turba, provenită din stratul superficial al solului, care era așezată în benzi sau blocuri. Pentru a proteja grinzile de solul infiltrat cu apă, pietrele erau dispuse în adâncime pentru a le înconjura bazele.
În final, acoperișul triunghiular al caselor vikinge este aproape constant. Acesta este format din trei straturi: un strat intern de turbă cu iarba orientată în jos, apoi un strat intermediar de pământ compactat și un ultim strat de turbă orientat în sus. După cum vom vedea mai jos, acestea pot fi și din lemn.
Pentru a se proteja de frig, vikingii aprindeau focuri în interior. Evacuarea fumului se făcea printr-o gaură la nivelul acoperișului. Abia mult mai târziu au fost dezvoltate coșurile de fum. De aceea, casele vikinge erau numite case de fum. Lipsa aerisirii și sistemul de ventilație precar erau, de asemenea, responsabile pentru numeroase boli respiratorii.
Tipurile de construcții vikinge descrise în literatură
Deși casele vikinge seamănă la prima vedere, un ochi experimentat va ști să facă diferența între diferitele tipuri de construcții. În funcție de funcția pe care o îndeplinesc și de rangul social al proprietarilor, locuințele se disting prin nuanțe fine. Cercetătorii și arheologii au reușit să clasifice construcțiile vikinge în mai multe categorii.
1 — Casele lungi vikinge
Reconstrucția casei lungi a unui căpetenie Viking la Lofotr Vikingmuseum, în insulele Lofoten din Norvegia.
Casele lungi (sau langhús în norvegiană, skalar în islandeză) sunt vechi locuințe vikinge. Deși erau construite pe lungime, ele aveau doar 5 până la 7 metri lățime.
De altfel, dimensiunile lor variază în funcție de bogăția proprietarului. Locuințele umile de la țară aveau doar 15 m lungime, în timp ce casele vikingilor cu o notorietate mai mare depășeau 25 de metri.
Pereții sunt ovali, curbați într-un unghi obtuz, astfel încât acoperișul amintește de forma unei bărci răsturnate. Acest aspect este cu atât mai izbitor cu cât extremitățile sunt mai subțiri decât partea centrală. La interior, cercetătorii se îndoiesc chiar că stâlpii ar fi verticali, deoarece par mai degrabă oblici.
În interiorul unei case lungi vikinge, găsim două rânduri centrale de grinzi aliniate paralel cu axa sa mare. Casa este subdivizată în mai multe camere prin despărțitoare din lemn.
De fapt, întreaga descendență a aceleiași familii doarme sub același acoperiș, și opțional sclavii gospodăriei. Se estimează, așadar, aproximativ cincizeci de persoane per casă lungă. Sclavii și animalele erau separați de ceilalți locuitori, rămânând astfel în zona de est.
Pe aleea principală centrală, se aprindea focul pentru a încălzi încăperile. Solul era din pământ proaspăt pentru a absorbi parțial umiditatea.
Evident, construcția caselor vikinge lungi era laborioasă. Pe lângă necesitatea unei forțe de muncă enorme, trebuia să existe suficient lemn. Dacă stejarul lipsea, acesta era înlocuit cu nuiele împletite.
2 — Casele-groapă vikinge
Așa cum sugerează și numele, casa-groapă (desemnată în daneză prin termenul grubehus) este construită parțial sub nivelul solului. Este vorba despre case semi-subterane: fundațiile lor sunt săpate la 4-5 metri sub pământ. Solul reprezintă, așadar, partea inferioară a pereților. Acest lucru permite exploatarea mediului înconjurător pentru o izolare termică mai bună.
Spre deosebire de longhús, aceste locuințe sunt la fel de lungi pe cât sunt de late, uneori având formă circulară. Deoarece materialele de construcție nu sunt foarte importante, se estimează că costul lor de construcție era scăzut.
Prin urmare, acestea sunt case mici destinate celor mai modeste gospodării, care serveau ocazional drept ateliere de confecții sau comerț. Mai mult, dovezile au demonstrat că aici erau stocate și rezervele de alimente. La Löddeköppinge, în Suedia, există mai multe ansambluri de case-groapă care ar fi adăpostit temporar comercianții aflați în călătorie.
Deși cercetările au descoperit reziduuri de excremente, este puțin probabil ca aceste case-groapă să fi fost toalete vikinge. Ar putea fi vorba, în schimb, de deșeuri evacuate după ce locul s-a deteriorat. După sfârșitul erei vikinge, acest tip de construcție a fost abandonat.
3 — Casele vikinge de oraș
Credit: World History Encyclopedia (worldhistory.org)
Departe de construcțiile rurale organizate în jurul fermelor și terenurilor agricole, casele vikinge de oraș erau rare. Materialele de construcție și tehnicile de izolare erau mai avansate. Se observă imediat că aceste case sunt mai sofisticate, iar arhitectura lor este mai modernă. Ele erau ușor mai înalte și dispuneau de un nivel superior pentru dormit.
Dintre aceste aglomerări, menționăm Uppsala, Kaupang și Ribe, vechi orașe renumite din era vikingă. Cel mai notabil dintre aceste mici orașe este Heiðabýr, cunoscut astăzi sub numele de Hedeby. Odinioară, acest oraș era atât de remarcabil încât era protejat de două ziduri mari la sud: Dannevirke și Kovirke.
Recent, acesta a fost anexat teritoriului german, după ce a aparținut mult timp Danemarcei. Deoarece construcțiile datând de peste un mileniu sunt remarcabil conservate, orașul a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
4 — Fortărețele vikinge
Reconstrucția fortăreței Fyrkat lângă Hobro, Danemarca.
Fortărețele sunt case vikinge circulare întărite cu rânduri de stâlpi verticali din lemn care susțin pereții din exterior. Scopul lor era de a proteja orașele de atacurile inamice. Pentru o siguranță sporită, acoperișul era format din țigle de lemn.
Două situri istorice descriu fortărețele vikinge: fortăreața Fyrkat de la Hobro, cea mai veche descoperită în Danemarca, și casa Trelleborg, situată în apropiere de Slagelse.
5 — Hangarele pentru bărci
Aceste construcții vikinge aveau o funcție foarte specifică: conservarea navelor și bărcilor atunci când nu erau pe mare. În mod natural, dimensiunea lor evolua în funcție de cea a bărcilor vikinge. Langskip-urile, de exemplu, necesitau hangare de câțiva metri lungime. Numeroase săpături arheologice au descoperit urmele acestor construcții în apropierea marilor lacuri care dau spre mare.
Variațiile geografice ale caselor vikinge
Ca mari exploratori, vikingii au dominat rapid regiunea. Arhitectura nordică a cunoscut astfel ușoare variații regionale, legate în principal de climă și de proprietățile mediului înconjurător. Două locații de case vikinge se remarcă în mod deosebit:
- Torfbæir, casele vikinge din Islanda sau casele din gazon. Acoperișul lor este acoperit cu pământ argilos peste care este așezat gazon. Datând din epoca vikingă, acestea sunt case de fermă împărțite în două părți. Prima parte, Innhus, servea drept spațiu de locuit și loc de depozitare a alimentelor, a doua, Uthus, era dedicată uneltelor și vitelor. În urma unei erupții vulcanice, majoritatea caselor din gazon au dispărut. Una dintre cele mai emblematice construcții este casa Eiríksstaðir situată în valea Haukadalur.
- Casele vikinge din Groenlanda: pământurile cucerite de Eric cel Roșu dispuneau de mici colonii vikinge. În absența lemnului de stejar robust, casele vikinge de acolo erau construite aproape în întregime folosind gazon și blocuri de turbă. Casa lui Erik Torvaldsson, zis cel Roșu, se numește Brattahlid și poate fi găsită la Qassiarsuk.
Organizarea, decorul interior și mobilierul viking
În timp ce arhitectura exterioară a caselor vikinge variază drastic în funcție de mediu, funcție și nevoile locuitorilor, interiorul este un aspect destul de constant. Peste tot în Scandinavia, patrimoniul viking era uniform și caracteristic erei vikinge.
Diferitele spații ale unei case vikinge
La intrare, găsim un hol lung care servește drept cameră centrală, eldaskali. În mod tipic, holurile din casele de oraș erau mai puțin spațioase, dar acest lucru se explică prin faptul că existau și mai puțini locuitori în interior.
Este vorba despre un spațiu de viață comună, la fel ca sala de festivități unde aveau loc banchetele. Viața în comunitate era de o importanță primordială în epoca vikingă, ceea ce explică de ce existau astfel de zone colective.
În celelalte camere, băncile sunt aliniate pe lateral pentru dormit, departe de coridorul central format de grinzi. Pentru locuințele pe înălțime, cum ar fi fortărețele și casele vikinge de oraș, se observă uneori o a doua zonă de dormit la etaj.
Vikingii de rang înalt își puteau permite să organizeze camere speciale pentru anumiți membri ai familiei și îi separau pe sclavi și vizitatori.
Și s-a făcut lumină
Pe banda centrală, solul este din pământ bătut. Podelele din lemn, în schimb, erau rezervate locuințelor luxoase.
Astfel au apărut forme elementare de coșuri de fum. Mai multe gropi cimentate și delimitate de pietre erau repartizate de-a lungul aleii, fiecare având o gaură corespondentă în acoperiș.
Aceste dispozitive serveau nu doar pentru a genera lumină și căldură, ci și pentru gătirea alimentelor. În caz de nevoie, era adăugată o sursă de lumină suplimentară: torțele din lemn.
Atingerea vikingă caracteristică
Poporul nordic însuflețea pereții fără viață cu pasiunea pe care o simțeau față de cultura lor. Acesta este lucrul care aduce tot farmecul vechilor descoperiri arheologice care datează din acea epocă. Peste tot în Scandinavia, admirăm în muzee:
- Mobilier viking: în special taburete, cufere, paturi și mese din lemn sculptat. Inspectând mormintele vikingilor bogați și lăcașurile de cult, au fost găsite obiecte atât de prețioase.
- Decorațiuni vikinge: îmbogățite prin descoperirea pigmenților pe elementele din lemn, a sculpturilor și gravurilor de rune vikinge delicat imprimate pe grinzile caselor și a resturilor de tapiserii.
Casele vikinge erau un adevărat sanctuar; un refugiu de pace unde războinicii vikingi își sărbătoreau victoriile și unde cultura nordică a înflorit. În ciuda mijloacelor modeste, locuințele scandinave moderne au fost puternic influențate de sobrietatea și originalitatea lor.
