În imaginația colectivă, războinicul viking mânuiește o sabie. Pe teren, însă, acesta ținea mult mai des un topor — și acesta nu este un detaliu minor. Sabia era costisitoare, necesita kilograme de fier și un fierar experimentat; puțini oameni dețineau una. Toporul, în schimb, era unealta fiecărei ferme: cu el se despica lemnul, era purtat la centură și întors împotriva inamicului când venea momentul. Este arma țăranului liber, a lui bóndi, și tocmai acest lucru l-a făcut emblematic.
O familie de unelte devenite arme
Nu toate topoarele vikinge sunt la fel. Toporul mic de aruncat și toporul cu barbă — a cărui lamă coboară mult pentru a agăța un scut sau un braț — erau folosite în lupta de aproape. La cealaltă extremă, breiðøx, „toporul mare” danez cu două mâini, apărut spre sfârșitul epocii vikinge, putea despica un coif: acesta este cel pe care îl mânuiesc huscarls pe tapiseria din Bayeux, în jurul anului 1070.
Când toporul devine obiect de paradă
Unele nu au fost niciodată destinate luptei. Toporul de la Mammen, descoperit într-un mormânt danez din secolul al X-lea, este încrustat cu fire de argint formând împletituri animate de păsări și vrejuri — un obiect de prestigiu, îngropat alături de un bărbat de rang înalt. Acesta ne amintește că, la scandinavi, o armă putea fi și o semnătură socială.
Dar mitul coarnelor?
Un cuvânt pentru a demonta o idee preconcepută: niciun topor — și niciun coif — viking nu era ornat cu coarne. Această imagine provine din secolul al XIX-lea, din costumele de operă și din imaginarul romantic, nu din săpăturile arheologice. Adevăratul topor viking este sobru, funcțional și cu atât mai impresionant.
Ale noastre topoare vikinge preiau aceste forme istorice, de la toporul cu barbă până la marele topor de luptă.
