Völvele: Profetese și vrăjitoare
Anticii scandinavi și germanici le numeau pe preotese și profetese „völva” (sau „vala” și „wala” în germana veche). Termenii „seiðkona” și „spákona” în norvegiana veche, precum și „spaewife” sau „wicce” (termenul vechi pentru vrăjitoare) în engleza veche desemnează femeile care practicau cel puțin una dintre formele de magie nordică. Aceste femei sunt personaje recurente în mitologia germanică.
Etimologia cuvântului Völva
Cuvântul „völva” ar proveni de la vǫlr, care înseamnă fus. Acest cuvânt poate fi comparat cu proto-germanicul *walwōn, care a dat naștere cuvântului englezesc „wand” (baghetă). Völva (la plural völur) ar fi, așadar, la fel ca Nornele, o purtătoare de fus.
Völur practicau discipline ezoterice tradiționale precum seiðr (descântecul), spá (profeția) și galdr (magie runică, șamanism). Ele erau numite atunci fjölkunnig, cele a căror cunoaștere (kunne) este întreagă sau completă (fjol).
Diferitele roluri și terminologii
Pentru cele care practicau doar spá, vorbim despre spákona sau spækona, termeni din norvegiana veche care desemnează o femeie ce practică profeția. În engleza veche, ele sunt numite și spæwīfe. Acest cuvânt ar deriva din proto-germanicul *spah- și dintr-o rădăcină indo-europeană *(s)peḱ (a privi, a observa, a vedea) și este, prin urmare, legat de latinescul specio („văd”) și de sanscritul spáçati și páçyati („el/ea vede”). Bărbații care practicau această disciplină erau numiți spámaðr.
De asemenea, pentru seiðr, vorbim despre seiðkona (femeie) sau seiðmaðr (bărbat). Conform mitologiei și relatărilor istorice, völur se presupunea că posedă puteri atât de mari încât Odin însuși, tatăl zeilor, le solicita serviciile pentru a cunoaște viitorul zeilor. Acest lucru este raportat în special în Völuspá, al cărei titlu, „völv-s-spá”, se traduce prin „cântecul profetesei”.
Fusul este numit seiðstafr, „bagheta seiðr”. Acesta este unul dintre atributele Freyei și un instrument al völvelor.
Relatări istorice despre völve
În Comentariile sale despre Războiul Galic, Iulius Cezar scrie despre bătălia împotriva liderului germanic Ariovist (58 î.Hr.):
„Când Cezar i-a întrebat pe prizonieri de ce Ariovist nu a dat bătălia, a aflat că motivul era următorul: era obiceiul la germani ca mamele de familie să decidă, după ce consultau semnele și dădeau oracole, dacă trebuie sau nu să angajeze lupta; or, ele spuneau că destinul nu le-ar permite germanilor să câștige dacă s-ar angaja înainte de lună nouă.”
Scrierile lui Tacitus (secolul I d.Hr.) oferă, de asemenea, mențiuni despre aceste profetese germanice. El descrie aceste „preotese” ca fiind femei în vârstă îmbrăcate în alb, care sacrificau prizonieri de război și consacrau sângele vărsat (ceremonia Blót), un fluid indispensabil pentru divinație.
Istoricul Iordanes menționează în Geneza sa (XXIV:121) völve gotice numite Aliorumnas. Aceste völve și-au găsit refugiu la huni după ce au fost exilate prin ordinul regelui Filimer.
Cronicarul Paul Diaconul descrie, de asemenea, cum, în secolul al VII-lea, vandalii au căutat ajutorul lui Odin pentru a obține victoria. Mama liderilor lombarzi, Gambara, a solicitat ajutorul Freyei, care, datorită relațiilor sale bune cu völva sa, l-a păcălit pe Odin, asigurând astfel victoria poporului său.
O relatare detaliată a unui sacrificiu uman efectuat de o völvă este oferită de diplomatul arab Ahmad ibn Fadlan în timpul uneia dintre călătoriile sale la bulgarii de pe Volga în anul 921. În timpul funeraliilor unui șef vareg, o sclavă s-a sacrificat pentru a fi îngropată alături de stăpânul ei.
În Landnámabók, o völvă numită Þuríðr Sundafyllir este menționată ca fiind cea care a umplut un fiord cu pește pentru a contracara o foamete. Acest lucru este considerat un fapt istoric în Landnámabók.
Völvele în folclorul scandinav
În societatea scandinavă antică, völva era o femeie în vârstă care se emancipase de legăturile familiale grele. Ea străbătea țara, urmată de un grup de tineri, iar serviciile sale erau solicitate în situații grave. Autoritatea ei era absolută și era bine plătită pentru serviciile sale.
Printre cele mai celebre völve din literatura scandinavă se numără Heidi din Völuspá și vrăjitoarea Gróa (Creștere) din lai-ul lui Svipdag (Svipdagsmál). În Hyndluljóð, zeița Freya o întâlnește pe völva Hyndla și merg împreună la Valhalla.
Cu toate acestea, alte saga menționează völve, precum Þórbjörgr în Saga lui Erik cel Roșu și Huld în saga Ynglingar. În Baldrs draumar, o völvă este consultată pentru a explica visul lui Baldr. Ritualurile de galdr și spá se vor încheia în ziua Ragnarök-ului.
Ritualul völvelor
Inițierea
În Grógaldr („Descântecul lui Gróa”), sunt evocate condițiile inițierii ca völvă. Svípdagr este trimis de mama sa vitregă Skaði pentru a găsi accesul la camera lui Menglöd (o altă denumire pentru Freya). Svípdagr cere atunci ajutorul mamei sale decedate, Gróa, o völvă, rostind nouă formule de protecție. Descântecele privesc diverse aspecte ale vieții și naturii.
Ritualul de Seiðr
În Saga lui Erik cel Roșu, se descrie cum völva Þórbjörgr, sau Þorbjörg Lítilvölva, practică ritualul de seiðr. Înainte de sosirea ei, casa este curățată temeinic. Ea este primită cu respect și condusă la locul de onoare. Völva primește o masă specială, constând din terci, lapte de capră și tocană preparată cu inima diferitelor animale din gospodărie.
După prima noapte petrecută în casă, ziua următoare este dedicată dansului seiðr, care necesită un anumit echipament specific. O platformă specială este construită pentru ea, unde un grup de tinere cântă un cântec special pentru a invoca puterile cu care völva dorește să comunice.
Un text de lege islandez din secolul al XIII-lea menționează că seiðr („útiseta”) pentru a trezi trolii și a practica ritualuri păgâne era pasibil de pedeapsa cu moartea. Chiar și în 1854, era vorba despre o formă specifică de vrăjitorie în care magicianul petrecea noaptea afară pentru a prezice viitorul.
Ținuta rituală
În Saga lui Erik cel Roșu, völva apare îmbrăcată într-un palton albastru sau negru ornat cu bijuterii, care îi ajunge până la picioare. Ea ține în mână seiðstafr, făcut din cupru și decorat cu pietre prețioase. În plus, se menționează un colier din mărgele de sticlă, o căciulă din piele de oaie neagră și piele de pisică albă, precum și încălțăminte din piele de vacă și mănuși din piele de pisică albă.
Seiðstafr
Seiðstafr este un fus simbolic sau real, din cupru sau din lemn. Această baghetă este simbolul puterii magice a völvei. Cel care este lovit de trei ori cu această baghetă pe obraz își pierde memoria. Legăturile invizibile puteau fi țesute între fusul de tors și o ființă umană (un războinic, de exemplu). Arta de a „dezlega” sau „lega” noduri putea influența diverse aspecte ale vieții, inclusiv războaiele.
Seiðstafr se referă, de asemenea, la Norne, torsătoarele destinului în mitologia nordică. În Anglia, până în secolul al XIX-lea, „partea fusului” era folosită pentru a desemna linia maternă.
Zeii devotați völvelor
Freya
Zeița asociată cu magia este mai ales Freya. Ea îi învață pe Æsir arta seiðr și este recunoscută pentru înțelepciunea și puterea ei magică.
Sif
În prologul Eddei în proză, o völvă explică faptul că Sif, soția lui Thor, era de asemenea o spákona.
Odin
Freya l-a învățat seiðr pe Odin, deși el este un zeu războinic. Odin, prin descoperirea runelor conform Rúnatal, este de asemenea un maestru al magiei.
Pentru cei care doresc să afle mai multe despre universul fascinant al vikingilor, nu ezitați să explorați celelalte articole de pe blogul nostru viking și să vizitați magazinul nostru online pentru a descoperi obiecte inspirate din acele vremuri străvechi.
